Căpitanul României, Cosmin Contra (foto), în primele două meciuri din campania de calificare la CM declară că jucătorii sunt cu moralul la pământ.
Ce ar fi de spus după acest meci? A fost o piatră de încercare pentru noi, pentru că suntem cu moralul la pământ după ce am luat bătaie de la lituanieni. Toată lumea se aștepta de la noi să câștigăm cu 3-0, 4-0…
I-am bătut greu, cu 1-0. Am obținut o victorie muncită. Știam că vom întâlni o echipă care se va așeza pe două linii și că va fi o chestiune de timp până vom marca. Dar era cât pe ce să ne facem meciul greu, că așa suntem noi, românii.
Cum explici evoluția mai slabă a echipei? Toate aceste scandaluri din ultima săptămână ne-au afectat, a mai fost și înfrângerea cu Lituania. Ca să nu mai vorbim de vestea că tatăl lui Daniel Niculae a decedat. Știu foarte bine cum se simte pentru că și eu am trecut prin aceeași situație acum șase luni. Vreau să îi transmit lui Nico faptul că suntem alături de el în aceste momente grele, iar această victorie îi este dedicată. Ai discutat cu Mutu și cu Chivu? M-au sunat acum două zile să ne transmită multă baftă. Mi-au zis să-i îmbărbătez pe băieți și să ținem capul sus. Mutu ți-a spus că vrea să se retragă? Nu mi-a zis absolut nimic despre o posibilă retragere.
Cum va fi meciul cu Franța? Sper să ne revenim, să se refacă și cei care acum au fost accidentați, și la meciul cu francezii să arătăm o altă față, să batem și să luăm o opțiune serioasă pentru calificare.
"Aș vrea să trag un semnal de alarmă: scandalurile din fotbalul românesc trebuie să înceteze, pentru că multe sunt neadevăruri" – Cosmin Contra, fundaș România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER